Cea mai rea dintre toate lumile posibile (46) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
în studiul său despre regiunea Bombay, Alain Jacquemin scoate în evidenţă confiscarea puterii populare de către instanţele de dezvoltare urbană, al căror rol este să construiască infrastructurile moderne ce permit cartierelor bagate ale oraşelor sărace să se branşeze doar ele la cybereconomia mondială. Aceste instanţe, scrie el, „au continuat să erodeze munca şi rolul conducerilor municipale alese în mod democratic, a căror putere de decizie este deja slăbită de pierderea responsabilităţilor sectoriale şi a autonomiei în materie de finanţe şi de resurse umane, în folosul autorităţilot ad hoc. Aşa că nu este de mirare că nevoile populaţiei sărace, exprimate la nivel de municipalitate sau cartier, nu sunt niciodată aplicate şi extinse” 1).
Cu foarte puţine excepţii, Statul postcolonial a trădat în totalitate pe săracii ortaşelor, neîndeplinind niciuna dintre promisiunile făcute, din clipa în care a pus mâna pe putere. Toţi cercetătorii specialzaţi în problematica oraşelor au ajuns la concluzia că locuinţele publice şi sociale din lumea a treia au fost, în primul rând, repartizate clasei de mijloc şi elitelor urbane ce plătesc taxe foarte mici pentru care, în schimb, beneficiează de servicii municipale de foarte bună calitate. în Egipt, Ahmed Soliman a constatat că „investiţiile publice (în sectorul construirii de locuinţe) au fost extraordinar de mult fraudate”, astfel încât, deşi trebuiau să beneficieze de locuinţe moderne, „aproape 20 de milioane de oameni trăiesc, în prezent, în locuinţe periculoase pentru sănătatea şi securitatea lor fizică” 2).
Acelaşi aspect este valabil şi în cazul Indiei, Nan-dini Gooptu descriind în felul următor modificarea politicilor destinate celor săraci, care, până la urmă, s-au transformat în opusul lor, în era Gandhi:
„Până la urmă, marea şi frumoasa viziune a transformării urbane va fi treptat ameliorată şi micşorată orecum pielea de şagri, totul pentru a satisface interesele imediate ale claselor stăpânitoare. în loc să fie aplicate şi dezvoltate ca proiecte ideale de regenerare socială, programele de urbanism sau transformat treptat în veritabule bulevarde de satisfacere a intereselor şi scopurilor claselor bagate, devenind astfel un instrument de matgi-nalizare tot mai accentuată a săracilor. Războiul declarat oficial împotriva bidonville-urilor a ajuns să semene cu o periculoasă bătălie dusă de cei bogaţi pentru a controla implanturile şi locuinţele celor sărci, iar din acel moment nu a mai rămas de făcut decât un singur pas, care de altfel a fost repede făcut, de a trece la ofensiva împotriva săracilor, fără ca cineva să-şi mai aducă aminte de promisiunile făcute acestora” 3).
1) Alain Jacquemin, Urban Development and New Towns in the Third World, op. cit., p. 41 şi p. 65; a se citi deasemenea şi K. Sivaramakrishnan, „Urban Governance”, art. cit. p. 232 – 233.
2) Ahmed Soliman, in Ananya Roy şi Nezar Al Sayyad (coordonat de), Urban Informality: Transnaţional Perspectives from the Middle East, Latin America, and South-East Asia, Lanham (Maryland), 2004, p. 171 şi p. 202.
3) Nandini Gooptu, The Politics of the Urban Poor, op. cit., p. 84.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni,
cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.