Psihologia politică şi apărarea socială (LXXIII)

de Gustave Le Bon_
Mai multe ziare au criticat cu o viguare pentru care trebuie felicitate foarte ruşinoasa atitudine a directorilor de sectoare. „De când a izbucnit criza socială, concluzionă Temps, nu a fost atitudine mai gravă decât această renunţare. îndrăzneala revoluţionarilor ne are nicio legătură cu această renunţare. Ceea ce nu se mai poate îndrepta este starea de frică de care au dat dovadă ceilalţi. Guvernu şi-a făcut datoria. S-a refuzat sprijinul său. Nu s-a dorit ajutorul său. Sa dorit ca directorii să fie înfrânţi.”
Dacă patronatul refuză să se apere şi nu este în stare să înţeleagă psihologia maselor, merită din plin să suporte eşecul care-l ameninţă iar zilele sale să fie numărate.
în afară de caracteristicile comune tuturor felurilor de mase umane, mentalitatea muncitorilor are particularităţile ei speciale datorate unui mic număr de idei transformate în dogmes în mintea muncitorului prin mecanismul oratoric al repetiţiei şi al influenţării prin transmiterea ideilor.
Aceste idei foarte simple dar totodată absurde sunt prezentate de către apostolii Cofederaţiei Munci sub următoarele forme:
„Muncitorul este cel ce produce bogăţia socială şi nu se alege cu nimic de pe urma ei. Dimpotrivă, cei care nu o produce, profită de pe urma ei.”
Pentru a îndrepta această nedreptate, pur şi simplu trebuie distrusă actuala societate în folosul clasei muncitoare şi, în consecinţă „trebuie făcute puternice grupurile apte să îndeplinească exproprierea capitaliştilor, capabile să treacă la reorganizarea societăţii pe baze comuniste”.
Aşteptându-se acest moment, comitetul pune la cale organizarea de greve repetate pentru a se ajunge, prin mărirea salariilor, la suprimarea progresivă şi încurând totală a beneficiului întreprinderilor industriale. Această ultimă manevră, accentuată zilnic tot mai mult, este uşor de aplicat vechilor întreprinderi, deoarece administratorii lor, foarte fricoşi şi indiferenţi faţă de interesele acţionarilor, vor accepta treptat toate concesiile până când dividendele vor ajunge la zero. Astfel, valoarea acţiunilor vor ajunge la aceiaşi valoare cu dividendele, adică zero.
O viitoare şi foarte clară consecinţă a acestei stări de lucru va fi aceea că va fi foarte greu să se găsească comanditari pentru noile întreprinderi. în acest caz, preocupat de soarta sa, acţionarul va prefera să-şi investească capitalul nu în societăţi franceze, ci străine. Deja este lungă lista cu produse vândute în Franţa, dar fabricate în afara ei. Astfel, muncitorul, fără să-şi dea seama, este pe punctul de a ucide găina ce face ouălele de aur, prin subminarea producţiei interne. Total incapabil să anticipeze, muncitorul nu vede decât rezultatul imediat, pe moment avantajos pentru el, încăpăţânându-se să continue în direcţia în care a fost convins că este bine, până la ruinarea totală.
Această cursă a clasei muncitoare către prăpastie este accelerată de declaraţiile furioase a unei mulţimi de semiintelectuali revoltaţi.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmbovijeni şi a jurnaliştilor locali.