Psihologia politică şi apărarea socială (LXXII)

de Gustave Le Bon_
Desigur, propunerea deputatului însemna că, după ce a fost aprobată răscumpărarea Vestului, parlamentarii trebuie să se grăbească să aprobe impozitul pe venit care, scoţând prin aplicarea sa nivelul averii fiecăruia, va permite, fără niciun fel de problemă, jupuirea cetăţenilor după bunul plac al miniştrilor aflaţi permanent în căutare de bani pentru bugetul de stat. Pe scurt, parlamentarii să se supună, fără să comenteze, ordinelor date de sindicaliştii revoluţionari care, pe de altă parte, declară că dispreţuiesc toate aceste reforme. Deci, parlamentarii trebuie să se supună fără să mai stea pe gânduri, să execute mereu ce le cer sindicaliştii! Cel mai periculos sfătuitot pentru parlamentari este frica de a nu pierde avantajele pe care le au.
S-au văzut foarte bine urmările fricii pe care a simţit-o Preşedintele Consiliului de Miniştri când, a doua zi după declanşarea grevei electricienilor, i-a chemat la discuţii pe directorii celor şase sectoare electrice ale Parisului.
Nefiind de acord, din motive întemeiate, ca trei milioane de locuitori ai Parisului să suporte consecinţele capriciilor unui număr mic de sindicalişti, ministrul le-a cerut directorilor să concedieze imediat personalul lucrător din domeniul electricităţii, sugerând ca acesta să fie înlocuit cu soldaţi genişti. Unul singur a fost de acord, promiţând că va face să funcţioneze, fără probleme, uzina electrică, folosind muncitorii care-i vor fi puşi la dispoziţie. Ceilalţi cinci au refuzat, declarând că preferă să se supună ordinelor date de şeful Sindicatului. A doua zi, ei au trimis un emisar ce i-a transmis acestui om temut că i se oferă un loc de muncă unde este liber să facă ce vrea, cu un salariu de aproape 4.000 de franci. Atitudine temătoare dusă până dincolo de limitele suportabilului este aşa de greu de crezut, încât nici nu aş fi îndrăznit să o povestesc dacă nu-mi era reletată de o persoană care, deşi nu era director, a fost de faţă la întâlnirea respectivă, ieşind din încăpere plin de ruşine, sub privirile dispreţuitoare ale ministrului, după ce i-a văzut pe toţi abdicând în faţa cererilor şefului de sindicat.
Această atitudine condamnabilă a ministrului şi a celor cinci directori de sectoare pariziene a produs efecte care nu ar fi avut loc dacă ar fi fost concediat, cel puţin pe moment, personalul lucrător. Concluzia: masele, dacă nu sunt ţinute din scurt, dispreţuiesc mereu pe conducătorii ce dau semne de slăbiciune, respectându-i numai pe cei care sunt capabili de atitudini hotărâte şi energice în rezolvarea unui conflict social. Întâmplarea cu greva electricienilor nu poate fi dată ca exemplu deoarece aceştia au câştigat datorită faptului că ministrul şi directorii au dat dovadă de laşitate. În ceea ce-i priveşte pe electricieni, concedierea lor era foarte uşoară, deoarece maşinile funcţionau automat. Majoritatea muncitorilor erau angajaţi doar pentru a repara urgent defecţiunile şi, după cum mi-a explcat unul dintre ingineri, putea fi înlocuiţi de oricine cu condiţia să i se explice pe scurt cum funcţionează maşinile de produs curent electric, ceea ce este simplu de înţeles.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmbovţeni şi a jurnaliştilor locali.