Cea mai rea dintre toate lumile posibile (38) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
„După (…) abolirea Pas Law-urilor atât de hulite – spune Rian Malan – a fost ca şi cum un baraj aflat departe de oraş ar fi cedat, permiţând unui imens val de oameni disperaţi, dar şi plini de speranţă să înghită sub revărsarea sa munţii, pentru a inunda văile din jurul Captown-ului. Au sosit în oraş într-un ritm de optzeci, nouăzeci de familii, în fiecare zi, constru-indu-şi casele cu mâinile goale, folosind bulumaci, tablă ondulată, resturi de maşini, recuperate de prin gropile de gunoi şi saci pentru gunoi, folosiţi pentru a se feri de ploi. în doi ani, dunele de nisip din jurul oraşului au dispărut sub un imens ocean magherniţe şi cocioabe, înghesuite unele în alte, aşa cum erau pe vremuri casele în oraşele medievale, populate cu indivizi ciudaţi – contrabandişti, gangsteri, profeţi, cântăreţi de reggae, traficanţi de arme şi magnaţi ai mar-ijuanei – ce totalizau aproape mai mult de un milion de oameni de rând”.
Promisiuni neonorate şi vise furate
Bidonville-ul nu era viitorul de neevitat al oraşelor. La începutul anului 1960, de exemplu, noul Institut naţional pentru economii, consemnaţiuni şi construire locuinţe din Cuba, condus de legendara Pastorita Nunez, începuse să înlocuiască celebrele bidonville-uri din Havana (ce formau cartierele Las Yaguas, Llega y Pon, La Cueva del Humo, etc.) cu locuinţe din prefabricate, construite chiar de cei care se mutau în ele. Şapte ani mai târziu, Fidel Castro, în timpul procesului care i se intentase pentru atacarea cazarmei Moncada, promisese cubanezilor o revoluţie care le va da dreptul la o locuinţă decentă, garantată de Constituţia progresistă din 1940. în 1958, aproape un sfert dintre cubanezi trăiau în bidonville-uri sau în taberele ce adăposteau pe cai care nu aveau nici cel puţin o amărâtă de magherniţă. Şi primii ani de fericire socială ai revoluţiei cubaneze au fost, într-adevăr, marcaţi de un gigantic efort naţional de construire de locuinţe pentru săraci, chiar dacă, abordaţi retrospectiv, aceştia au fost marcaţi de punerea în aplicare a numeroaselor programe sociale ce s-au dovedit nişte nereuşite aplicaţii ale modernismului.
Chiar dacă angajamentul Cubei revoluţionare pentru realizarea unui „nou urbanism” a fost avangardist, idealul universal al dreptului fiecărui om la o locuinţă nu a fost unic, în lumea a treia, dacă ne referim doar la această ţară, în perioada de la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60: Nasser, Nehru şi Sukarno au promis şi ei dărâmarea bidonville-urilor şi construirea unui număr imens de locuinţe pentru săraci. în plus, în afară de construirea de locuinţe subvenţionate, de controlare a chiriilor care o luaseră rasna, „contractul cu Egiptul” al lui Nasser garanta şi un post de funcţionar pentru fiecărui tânăr care avea diploma de bacalaureat. Algeria revoluţionară votase legi ce garanta accesul gratuit la serviciile din Sănătate, pentru toţi, ca şi dreptul, pentru cei mai săraci, de a primi gratuit o locuinţă, în mediul urban.
JTradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.