MITROPOLITUL NIFON A PARTICIPAT LA PARASTASUL DE UN AN AL REGELUI MIHAI I

Date:

Săptămâna trecută, in data de miercuri, 5 decembrie 2018, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhului României, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, a participat, la Curtea de Argeş, la parastasul de un an de la trecerea la cele veşnice a Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României.
După o scurtă evocare a Regelui Mihai I de către Mitropolitul Nifon, slujba de pomenire a fost săvârşită de către Înalt-preasfinţia Sa, împreună cu înaltpreasfinţitul Părinte losif, Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale şi Meridionale şi înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muşcelu-lui, în Catedrala Eparhială istorică de la Mânăstirea Curtea de Argeş, iar apoi a fost rostită o rugăciune la mormântul Regelui, în pridvorul noii Catedrale arhiepiscopale şi regale,cu hramurile Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
La ceremonie, au luat parte M.S. Margareta, custodele Coroanei, şi A.S.R. Principele Radu, dar şi membri ai Familiei Regale, împreună cu numeroşi credincioşi.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cardurile de alimente sunt  încărcate zilele acestea cu o nouă tranșă de 250 de lei

 Cardurile de alimente (tichete sociale) sunt  încărcate cu o...

Zilele județului Dâmbovița: Concerte, artificii și emoție în Parcul Chindia

Zilele județului Dâmbovița au încheiat cu succes cea de-a...

Incendiu, la o  hală din Răcovița

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 00:02 la...