Psihologia politică şi apărarea socială (LIX)

de Gustave Le Bon_
Nota traducătorului: din motive obiective ce fin de necesităţile stricte ale cotidianului „Dâmbovifa”, am sistat provizoriu continuarea celor două traduceri, pe care le-am reluat din data de 3 decembrie 2018, motiv pentru care, din respect pentru cititori, ne cerem scuze.
Trebuie să menţionăm că, anterior scrierii acestor rânduri, psihologia maselor a început să fie studiată şi cunoscută destul de bine, deoarece regulile expuse pe vremuri în cartea mea au ajuns să fie zilnic folosite de ofiţerii armatei şi predate sistematic în Şcoala de Război. Cu toate acestea, nici până în prezent, ele nu sunt cunoscute de către politicienii noştri. Aceştia din urmă laudă neîncetat înţelepciunea, puterea de judecată şi bunul simţ al maselor, calităţi pe care, în realitate, masele nu prea le au. De multe ori, masele au dat dovadă de eroism, de devotament orbesc faţă de unele cauze comune, dar niciodată de o judecare corectă a ceea ce se întâmplă sau se poate întâmpla. Toate evenimentele istorice dovedesc din plin acest lucru. Uneori, din pură întâmplare, masele dau dovadă de o judecare corectă a evenimentelor, doar atât şi nimic altceva.
Cei ce dau legi nu au niciodată o imagine foarte limpede despre mentalitatea populară a maselor. Crezând, de exemplu, că recunoştinţa este o virtute colectivă, legiuitorii acumulează legi inutile peste legi inutile sau periculoase, date doar pentru a face pe placul maselor. Ei nici nu bănuiesc că masele îi dispreţuiesc pentru această slăbiciune de care dau dovadă, nu înţeleg că aceste permanente concesii pe care le fac maselor ce devin ameninţătoare, la un moment dat, nu fac altceva decât să le scadă gradat din prestigiul de care ar trebui să beneficieze în faţa mulţimii. Aceste concesii, făcute în anumite circumstanţe sociale, nu fac decât să întărească convingerea, în rândul maselor, că este de ajuns să ameninţe folosind violenţa, pentru a obţine ceea ce vor. Chiar cu o zi înainte de a fi dată legea ce acorda angajaţilor căilor ferate pensii aproape egale cu cele ale ofiţerilor şi a multor magistraţi, aceştia văzând ce pot obţine prin folosirea intimidării, s-au reunit pentru a cere salarii ce reduceau la o valoare socială aproape nulă acţiunile companiilor. Să nu credeţi că, până la urmă, le-au obţinut.
N-aş spune că mentalitatea colectivă se deosebeşte de cea individuală, dar ceea ce separă un individ de mulţime este modul de a gândi, scopul acţiunilor sale şi chiar interesul personal.
Dintre toate caracteristicile maselor trebuie să reţinem că sunt total incapabile de a gândi corect sau de a se lăsa influenţate de un raţionament de bun simţ. Masele se caracterizează prin simplitatea gândirii, prin emotivitate şi naivitate. Ideile sunt înţelese de către mase doar dacă le sunt traduse prin propoziţii scurte, evocatoare de imagini. Masele înţeleg perfect ceva doar dacă le oferi imaginile de care au nevoie pentru a pricepe. Ideea de capital este înţeleasă prin imaginea burgheziei leneşe şi ghiftuite ce trăieşte din sudoarea poporului. Statul este înţeles prin imaginea jandarmului şi a trupei de soldaţi. Clerul, prin cea a unui guvern de popi. Socialismul, prin cea a unui guvern ce-i va strânge de gât pe burghezi şi le va permite muncitorilor să bea şi să mănânce fără ca aceştia să mai facă vreun efort fizic, cel de gândire nefi-ind luat în calcul.
Politicienii au simţit din instinct neputinţa maselor de a înţelege simultan mai multe idei, motiv pentru care au folosit discursul violent, bazat pe cuvinte pe înţelesul tuturor. în campania electorală politicienii au încercat să folosească discursuri care să le folosească, cum se spune, de trambulină electorală, având ca subiect ceea ce este pe placul maselor: miliardul congregaţiilor, pericolul reprezentat de cler, impozitul pe venit etc. toate subiectele ce le permit să manevreze naivitatea maselor.
Englezii au devenit maeştri în folosirea discursului condensat, folosind, pentru a impresiona masele, puterea de convingere a imaginii. Ulimele campanii electorale ale englezilor au dovedit cât de mare este puterea de convingere a discursurilor simple şi afirmative. Anglia a fost, la un moment dat, plină de afişe cu imagini, lipsite total de explicaţiile pompoase de care abuzează candidaţii din spaţiul de origine latină. De fapt, englezii au inventat afişul electoral bazat mai mult pe imagini însoţit de minimul de cuvinte. Tot discursul partidului unionist era sintetizat într-o propoziţie: votând radicalii, votaţi împotriva supremaţiei navale a Angliei. O propoziţie cu impact nimicitor într-o ţară unde, ultima dintre manevrele politice susţine, asemenea unei dogme religioase intangibile, necesitatea superiorităţii navale mondiale a Marii Britanii. Imaginile ce însoţeau propoziţia, accentuau şi mai mult puterea imperativă a acesteia. Una dintre cele mai impresionante imagini ce a direcţionat acolo unde trebuia cele mai multe dintre voturi, a fost cea de pe un afiş, împărţită în două reprezentări. în stânga afişului, sub un simplu an menţionat, 1900, un imens cuirasat, simbolizând toată flota engleză, iar alături, o foarte mică navă, reprezentând flota germană. în dreapta afişului, sub anul 1910, raporturile sunt inversate: mica navă germană devine un mare cuirasat aproape la fel de impozant ca gigantica navă englezească. Pericolul pe care-l reprezintă Germania devine astfel clar. Inutil să mai precizez că nimeni nu s-a gândit să verifice adevărul statistic reprezentat de imaginea de pe afiş, verificare ce ar fi fost necesară dacă ar fi existat o gândire raţională, un spirit critic, însuşiri pe care masele nu le au.
Toate aceste manevre electorale se bazau pe o cunoaştere perfectă a mentalităţii poporului, a emotivităţii sale, a naivităţii sale şi a impactului pe care-l are asupra sa repetarea mesajului Dacă nu se ajungea mereu la rezultatul dorit, este din cauza faptului că, în prezent, parlamentul englez este divizat în două partide aproape egale, adversarii folosind aceleaşi metode electorale, ceea ce le anulează efectul scontat. în acest caz, electoratul ezitant se orientează după impulsul de moment al grupului din care face parte.
Având capacitatea de a manevra sensibilitatea masele, politicienii le pot emoţiona aşa de uşor şi datorită mobilităţii de care dau dovadă acestea, ei pot destul de uşor să le determine să-şi schimbe hotărârea iniţială. Eroul ce va fi purtat cu entuziasm, pe braţe, fiind dus pe înâlţimea Capitoliului, cu acelaşi entuziasm, masele îl vor arunca în prăpastie de pe înălţimea stâncii Tarpeiene. Până în ziua prăbuşirii sale, Robespierre era divinizat de plebea pariziană. A doua zi, aceiaşi plebe îl înjura şi sărea în sus de bucurie, mergând în urma căruţei ce-l ducea la ghilotină. Marat a fost dus în Panteon, în aclamaţiile mulţimii, iar câţiva ani mai târziu, tot mulţimea a fost cea care i-a aruncat la canal cadavrul. De aceiaşi soartă a avut parte şi trupul mort al lui Cromwell. Neputându-se baza pe raţiunea maselor, deoarece masele nu au deloc aşa ceva, manipulatorul politic încearcă doar să le pună în mişcare sensibilitatea. Desigur, adversarul politic acţionează la fel, până la urmă învingând cel ce ţipă mai tare şi este cel mai violent în limbaj. Necesitatea violenţei este aşa de mare încât, în timpul ultimei campanii electorale, miniştri englezi, deobicei vestiţi pentru coectitudinea comportamentului lor public, au fost văzuţi rostind discursuri pline de invective, în stilul cluburilor jacobine din timpul Revoluţiei franceze. într-unul din discursurile sale publice, domnul Lloyd George, ministru de Finanţe, a spus despre Camera Lorzilor că „era o adunătură de fricoşi mizerabili, de smiorcăiţi trişti, neavând destulă tărie sufletească pentru a face bine şi nici destul curaj pentru a face rău”. Aceleaşi jigniri erau repetate zilnic de diferiţi miniştri, în circumscripţiile lor electorale. Studiind psihologia maselor, mai trebuie evidenţiat următorul aspect: conştientă de puterea şi iresponsabilitatea sa, mulţimea devine excesiv de neîncrezătoare şi orgolioasă. Evenimentele recente confirmă această constatare, în acest sens dând mai multe exemple, în această lucrare.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂFŢĂ
spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.