Administraţia de la Voineşti are serioase motive de mândrie. Edilul Gabriel Sandu, împreună cu viceprimarul Constantin Popa şi o echipă de funcţionari din cadrul primăriei, pregătiţi profesional, au reuşit în numai câţiva ani să transforme radical localitatea.
Primarul a dat dovadă de implicare şi seriozitate, iar mai multe investiţii au fost finalizate pe fonduri europene, altele sunt în curs de execuţie. Pe lista de priorităţi a administraţiei de la Voineşti a figurat şi o serie de investiţii din bugetul local, care deja au fost îndeplinite sau sunt în curs de realizare. Nici investiţiile pe fonduri guvernamentale nu au fost omise. Chiar dacă există răutăcioşi, care pun piedici sau încearcă să ponegrească munca altora, primarul Sandu Gabriel şi-a văzut şi îşi vede în continuare de treburile gospodăreşti ale comunei, a asfaltat, a iniţiat proiecte în favoarea comunităţii şi nu în ultimul rând, a trecut la fapte, nu la vorbe cum fac alţii.
Din informaţiile pe care le avem, unii chiar au râvnit la unele investiţii realizate de administraţia de la Voineşti, dorind să le acapareze, dar edilul Sandu Gabriel are o deviză de la care nu se abate: unde-i lege, nu-i tocmeală. În comuna Voineşti au avut loc investiţii pe bandă rulantă. Marţi, 16 octombrie 2018 minunea s-a împlinit: nici în cele mai frumoase vise, voineştenilor nu li s-a dat să vadă că drumurile comunale după ce au fost asfaltate, sunt şi măturate. Luna trecută, în dotarea parcului auto de utilaje de la Primăria Voineşti a intrat un nou utilaj, o perie de măturat stradal cu bazin de apă cu pompă de 300 de litri pentru suprimarea prafului. Achiziţia s-a făcut din bugetul local şi se ridică undeva la 5400 de euro. Potrivit edilului Dănuţ Gabriel Sandu, străzile au început să fie măturate.
A început să se măture străzile în comuna Voineşti
Date: