RESFINŢIREA BISERICII MĂNĂSTIRII DEALU DE LĂNGĂ TÂRGOVIŞTE

Date:

Duminică, 10 iunie 2018, s-au desfăşurat, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, ceremoniile de resfinţire a bisericii Mânăstirii Dealu, de lângă Târgovişte.
Mii de credincioşi au venit, încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium special amenajat, în imediata apropiere a sfântului locaş, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Înaltpreafinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreafinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înaltpreafinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreafinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreafinţitul Părinte loachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi Înaltpreafinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Slujba de resfinţire a bisericii, cu hramul Sf. 1er. Nicolae, a fost oficiată de către Patriarhul României, împreună cu Ierarhii şi ceilalţi clerici, după care, în incinta bisericii, a fost săvârşit parastasul, pentru Mihai Voievod Viteazul, primul mare întregitor de ţară, al cărui cap se află în pronaosul sfântului locaş, încă din anul 1603.
La acest important eveniment spiritual, dedicat unităţii noastre naţionale, în Anul omagial, dedicat de către Sfântul Sinod unităţii de credinţă şi de neam şi comemorării făuritorilor Marii Uniri din 1918, au participat înalte oficialităţi ale statului nostru, dintre care amintim pe: domnul Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României, doamna Viorica Dăncilă, Prim Ministru al Guvernului României, miniştri ai Cabinetului, domnul Senator Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al Senatului României, membrii ai Academiei Române şi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, autorităţi judeţene şi locale, numeroşi credincioşi.
Cuvântul de învăţătură şi de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhului României, şi discursurile Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon şi al înalţilor oficiali de stat prezenţi, precum şi defilarea Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul au încheiat această sărbătoare creştină a unităţii noastre naţionale.
Restaurată şi înfrumuseţată, la un secol de la Marea Unire de la 1918, ca dar şi omagiu pentru binecredinciosul Voievod Mihai Viteazul, întregitorul şi inspiratorul unităţii neamului nostru românesc, biserica actuală a fost atestată documentar, în anul 1431, fiind zidită de Voievodul Radu cel Mare şi sfinţită în anul 1501. În perioada anilor 2010-2018, la iniţiativa şi sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au întreprins ample lucrări de consolidare a bisericii, a chiliilor şi a întregului ansamblu monahal. De asemenea, a fost reamenajat şi modernizat Muzeul, iar elementele artistice din piatră, de la exteriorul bisericii, au trecut printr-un amplu proces de restaurare, redobândind strălucirea de odinioară.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cardurile de alimente sunt  încărcate zilele acestea cu o nouă tranșă de 250 de lei

 Cardurile de alimente (tichete sociale) sunt  încărcate cu o...

Zilele județului Dâmbovița: Concerte, artificii și emoție în Parcul Chindia

Zilele județului Dâmbovița au încheiat cu succes cea de-a...

Incendiu, la o  hală din Răcovița

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 00:02 la...