„ZILELE CETĂŢII” VOR FI SERBATE LA ÎNĂLŢIME!

Date:

Simultan cu startul manifestărilor dedicate „Zilelor Cetăţii” Târgovişte, mon-taniarzii dâmboviţeni grupaţi în jurul Asociaţiei Chindia Jurasic Park au plecat într-o nouă expediţie montană pentru cucerirea „bătrânului” simbol al alpinismului european, vârful Mont Blanc (4810 m) din Alpii francezi. Acţiunea se desfăşoară în baza unui proiect derulat printr-o finanţare nerambursabilă din fonduri publice de către Primăria Târgovişte, iar prin ea se doreşte ca simbolurile „Cetăţii” să fie duse la propriu, la înălţime, pe crestele Europei.
Echipa de „dinozauri” formată din Ileana Bocanciu, Nicu Posta, Ionel Glodeanu şi George Stan a ajuns la aeroportul Bergamo din zona Milano, fiind preluată de Mona Ştefan Diaconu (coordonatoarea filialei din Merano – Italia). Fiindcă vârful Mont Blanc este o provocare, atât din punct de vedere tehnic (traversarea zonei numită „Grand Couloir”, ascensiune pe gheţarul Gouter, creastă îngustă şi expusă), cât mai ales al altitudinii, echipa de montaniarzi se va mai antrena două zile (5 şi 6 septembrie) în zona italiană a Dolomiţilor, pe trasee tip „via ferrata”, apoi se va deplasa spre zona turistică Chamonix – Mont Blanc.
Următoarea cazare (7 septembrie) va fi la Nid dAigle („Cuibul vulturului”) la 2372 m, după ce, la baza muntelui, echipei de cinci persoane i se va mai adăuga un alt târgoviştean, Alex Coroliu, venit special din Irlanda pentru a escalada acest vârf (el este coordonatorul filialei Carlingford – Irlanda). Abia în data de 8 septembrie va începe greul, cu urcarea într-o singură zi, a diferenţei de nivel de aproximativ 1500 m, până la Refugiul Gouter (3815 m).
În noaptea următoare – în funcţie de evoluţia vremii – se va începe ascensiunea pe gheţar, dar şi pe zone cu crevase sau traverseuri mai periculoase, către vârful Mont Blanc – 4810 m, cel mai înalt vârf al Alpilor francezi, dar şi al celor italieni. Vârful se află chiar pe vechea graniţă dintre cele două ţări, iar italienii îi spun „Monte Bianco”. În caz de reuşită, monta-niarzii dâmboviţeni îl vor adăuga, în „TOP 28” – topul cuceririi celor mai înalte cote din fiecare ţară a Uniunii europene, ca un vârf dublu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...