Gara pe drumul Marii Uniri

Date:

Vineri 1 septembrie, de la ora 13.00, în spaţiul generos aflat la parterul Muzeului de Istorie va avea loc vernisajul expoziţiei GARă PE DRUMUL MARII UNIRI, eveniment organizat de Asociaţia DAR DEVELOPMENT în cadrul parteneriatului cu Departamentul CENTENAR al Guvernului României. Proiectul pune în lumină importantul rol al căilor ferate în dezvoltarea României Moderne şi desfăşurarea Primului Război Mondial, printr-o expoziţie fotodocumentară itinerantă care poposeşte şi la Târgovişte, capitala medievală a Ţării Româneşti, până pe 9 septembrie 2017.
Parteneri sunt instituţii de prestigiu care gestionează patrimoniul cultural al României: Arhivele Naţionale ale României, Primăria Municipiului Iaşi, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” şi comunitatea „Călător prin gările de odinioară”, iar la Târgovişte expoziţia se află sub egida Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Expoziţia de la Târgovişte prezintă, în premieră, imagini care ilustrează tradiţia militară a oraşului şi imagini de o mare însemnătate pentru istoria feroviară legate de construcţia căii ferate ce leagă Târgovişte de Bucureşti. Acest tronson,inaugu-rat în 1894, realizat de către Regimentul I Geniu al Armatei Române, într-o vreme în care dezvoltarea reţelei feroviare era realizată prin concesionari străini. În privinţa Dâmboviţei şi a contribuţiei sale, amintim numai faptul că, în timpul Primului Război Mondial, Regimentul III Dâmboviţa nr. 22 a primit Ordinul „Mihai Viteazul” pentru vitejia sa din campania din Transilvania din 1916, dar şi pentru bărbăţia soldaţilor săi în timpul marilor bătălii de la Mărăşti, Oituz si Mărăşeşti din vara anului1917.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...