Consiliul Judeţean a premiat olimpicii dâmboviţeni

Date:

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea şi vicepreşedintele Claudia Gilia au participat la Gala Excelenţei în educaţie, eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa. În cadrul festivităţii, desfăşurate la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, instituţia noastră a premiat toţi elevii care au obţinut rezultate deosebite la etapa naţională a concursurilor şcolare şi olimpiadelor, dar şi profesorii îndrumători.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, au beneficiat de premii 71 de profesori şi 174 de elevi, aparţinând unităţilor de învăţământ dâmboviţene.
Finanţarea alocată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost de 40.250 lei, iar sumele care au revenit fiecărui elev sau cadru didactic au fost repartizate în funcţie de rezultate obţinute. Clasamentul a vizat atât locurile I, II, III, cât şi menţiunile sau premiile speciale. Rezultate deosebite au fost obţinute la nivelul mai multor discipline şcolare, precum: istorie, limba şi literatura română, cultură civică, geografie, arhitectură, fizică, muzică, limba engleză, programare, proiectare ambientală, discipline tehnologice, psihologie, canto clasic, design de produs, ştiinţele pământului, chimie, matematică, limba latină, percuţie, limba italiană, Made for Europe.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a felicitat elevii pentru interesul, seriozitatea şi meritele dovedite şi i-a asigurat de întregul sprijin al administraţiei judeţene pentru obţinerea performanţei şcolare:
„Stimaţi invitaţi, Stimaţi profesori, Dragi elevi, Pentru început, ceea ce voi spune acum este pentru voi, elevii. Nu ştiu alţii ce cred, dar eu simt şi vreau să vă mulţumesc pentru că ne-aţi arătat că munca, responsabilitatea şi seriozitatea au valoare, indiferent de vârstă. În general, oamenii realizează acest aspect mult mai târziu decât ar fi nevoie şi, de cele mai multe ori, se întâmplă să piardă oportunităţi sau poate chiar un întreg viitor.
Trebuie să admit că vă apreciez pentru faptul că aţi înţeles că trebuie să vă depăşiţi aşteptările, iar pentru a vă împlini visurile este nevoie de trudă. Sunt convins că nu a fost uşor. Sunt convins că poate au fost momente în care aţi vrut să renunţaţi şi sunt convins că v-aţi luptat cu voi şi aţi ales să mergeţi înainte. Iar dovada că aţi făcut această alegere este chiar prezenţa noastră aici, la o gală festivă în care premiem excelenţa în educaţie, în care vă premiem pe voi – tinerii în care noi ne punem speranţele că puteţi reuşi în viaţă, aducând valoare şi respect în societate şi impunând standarde înalte de calitate segmentelor în care vă veţi desfăşura activitatea.
Vreau să vă rog, pe această cale, să vă menţineţi interesul pentru a fi în permanenţă cei mai buni în orice competiţie. Şi vă rog să o faceţi atât pentru voi, cât şi pentru cei a căror cea mai are realizare în viaţă este chiar realizarea voastră – mă refer la părinţii voştri, oamenii care au emoţii de fiecare dată când treceţi prin încercări şi care v-au susţinut şi vă vor susţine o viaţă întreagă.
Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc cadrelor didactice prezente astăzi aici, persoanele a căror satisfacţie a muncii depuse sunteţi tot voi. Fără sprijinul şi îndrumarea dumneavoastră, stimaţi profesori, aceste rezultate de excepţie ale elevilor dâmboviţeni nu ar fi existat. Vă înţeleg rolul şi mă înclin, cu respect, în faţa profesionalismului de care aţi dovadă în întreaga dumneavoastră carieră.
În ceea ce mă priveşte, trebuie să vă spun că mă bucur foarte mult că pot fi aici, în această seară. Mi-am dorit să fiu aici, mi-am dorit şi am insistat ca această gală de premiere să aibă loc şi DA, sunt fericit că m-am putut implica, atât cât a fost posibil, în recunoaşterea eforturilor pe care le-aţi depus şi a rezultatelor pe care le-aţi atins. Eu cred că orice performanţă trebuie încurajată, sprijinită, şi recompensată.
Am ales să sprijin această cauză şi voi continua să susţin orice investiţie în acest domeniu. Pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi pentru mine, educaţia a fost şi va rămâne una dintre cele mai mari priorităţi.
Vă mulţumesc! Felicitări tuturor!”
La rândul său, vicepreşedintele Claudia Gilia a adresat celor prezenţi următorul mesaj: „Vreau doar să vă felicit, dragi copii! Mă simt foarte mândră de faptul ca în judeţul Dâmboviţa avem copii atât de bine pregătiţi. Vreau să mulţumesc cadrelor didactice pentru pasiunea şi profesionalismul cu care vă îndrumă paşii în această direcţie. Vreau să mulţumesc şi părinţilor pentru că vă susţin în tot ceea ce faceţi. Consiliul Judeţean Dâmboviţa a făcut acest gest în semn de preţuire pentru excelenţă. Vreau să rămâneţi în judeţul Dâmboviţa şi în România pentru a ne folosi de talentul şi creativitatea dumneavoastră. Vă felicit şi vă doresc succes!”.
La eveniment au mai participat reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, cadre didactice aparţinând unităţilor de învăţământ premiate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor dâmbovițeni la un incendiu în Poiana de Sus, un bărbat a suferit arsuri

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu promptitudine în această dimineață,...

Accident rutier în Târgoviște, un pieton de 85 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza municipiului...

Val de infracțiuni rutiere în Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni au avut un sfârșit de săptămână...