Durerea este dascălul înţelepciunii

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Ca preot, primesc adesea pomelnice prin care oamenii cer lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinţilor să-i ferească de necazuri. E drept că în cărţile noastre de slujbă sunt astfel de cereri, dar nu sunt formulate atât de subiectiv. Astfel, la slujba Litiei cerem aşa ceva, dar acolo e vorba de molime generale, de războaie, de… pedepse colective. Când cerem să n-avem necazuri, ne rugăm doar pentru noi şi familia noastră, scoţând astfel la iveală egoismul şi dorinţa unei vieţi fără griji, fără preocupare pentru mântuire.
Dacă suntem sinceri cu noi înşine, nimeni nu vrea să aibă necazuri şi când se întâmplă unora vreo nenorocire sau când era cât pe ce să păţim ceva rău, ne închinăm şi zicem: bine că nea fericit Dumnezeu!
Sunt însă încercări mântuitoare. Chiar Mântuitorul Hristos ne pune în gardă, spunându-ne: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (loan 16,33). Poticnirea noastră vine îndeosebi din judecata pe care o aplicăm mersului lumii în care trăim. Vedem oameni care nu vor să audă de Dumnezeu şi de credinţa în El şi totuşi sunt feriţi de necazuri în viaţă. lar aceea care se îngrijesc de sufletul lor, mult sau puţin, au parte de necazuri şi suferinţe. lată ce spune pentru noi părintele Arsenie Boca pe acest subiect: „Sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor”. Aceştia sunt cei de care zice David că n-au nicio suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi vorbesc de sus. lată, necredincioşi, huzuresc în lumea aceasta şi îşi adună bogăţii (Ps. 72, 3-19). Nu vă doriţi, aşadar, să fiţi ca cei care nu au necazuri în lumea aceasta! Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-L înţeleagă, nu le mai rânduieşte posibilitatea îndreptării prin încercări în lumea aceasta, ci osândă în cealaltă.
Încercările nu-s pedeapsă, ci şcoală, lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare, n-am învăţa nimic. Aşa cum plăcerea este dascălul păcatelor, la fel durerea este dascălul înţelepciunii; iar din stat cu mâinile în sân, până acum încă n-a ieşit ceva folositor.
Avva Pimen a zis despre avva loan cel Pitic că, odată, l-a rugat pe Dumnezeu să-i ia încercările şi patimile cu care se lupta şi să-l lase fără griji. S-a dus apoi şi i-a zis unui bătrân: „Bătrâne, m-am liniştit, nu trebuie să mă mai războiesc cu nicio patimă.” Bătrânul însă i-a zis: „Du-te şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea războiul înapoi ca să-ţi revină zdrobirea inimii şi smerenia pe care le aveai. Sufletul înaintează doar luptându-se.” A ascultat sfatul, s-a rugat şi, după că a primit din nou lupta, n-a mai cerut niciodată să fie scutit de încercări şi necazuri.
Ascultă şi tu sfatul!
Îmi vin în minte cuvintele Sfântului loan Scărarul: „Nu vom da socoteală fiindcă n-am teologhisit, ci fiindcă nu am plâns.”
Reclamele comerciale, care agasează telespectatorul de mai multe ori pe zi, încearcă să-l convingă pe consumator că o picătură din detergentul lichid dizolvă cantităţi uriaşe de grăsimi şi lasă vasele curate! Mulţi cred aceasta şi se grăbesc să se convingă cumpărând produsul cu care doresc, în mediul domestic, să repete experienţa văzută pe sticlă. De multe ori, detergentul respectiv face „minuni” doar pe buzele producătorului.
Sfântul Grigorie de Nazianz aduce în atenţie nu ca reclamă, ci ca realitate palpabilă, puterea picăturilor lacrimilor de căinţă când afirmă: „Câteva picături de lacrimi de căinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu, au reînnoit de multe ori pământul”.
lată, valoarea lacrimilor pocăinţei, nu are preţ. De ce nu preţuim aceste nestemate şi punem preţ pe cele trecătoare şi inutile? Pentru că s-a stricat în noi mecanismul ierarhizării valorice şi vindem ceea ce nu-i al nostru, înstrăinăm un bun care nu ne aparţine: sufletul.
Cum vom reuşi să-l răscumpărăm dacă nu cu lacrimi?