Necazurile înseamnă cruce

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dacă într-un sat, fiecare locuitor strânge într-o zi patru căruţe de fân, nu va fi mare lauda celui care strânge patru căruţe şi jumătate. Dar dacă într-un sat fiecare strânge doar o căruţă de fân, cel care strânge patru va primi laude. Tot aşa, în vremurile în care oamenii primeau credinţa creştină şi îşi modelau vieţile după ea, înţelegând necazurile ca pe o cruce, nu era ieşit din comun faptul că cineva avea puterea de a rezista în faţa deznădejdii. Dar astăzi, când credinţa multora se zdruncină în faţa încercărilor, ba chiar unii cedează psihic, blestemându-L pe Dumnezeu că le-a trimis încercări care au depăşit puterile lor, este cu adevărat un eroism ca cineva să rabde fără să cârtească atunci când este ars de focul necazurilor şi al ispitelor.
Cu adevărat, mare va fi plata celor care vor sta împotriva curentului desacralizării, celor care vor respinge idolatrizarea libertăţii şi a patimilor de tot felul şi care vor avea puterea de a înţelege rostul sfinţeniei.
De ce suferim? Este o întrebare pe care oamenii şi-o pun de foarte multe ori. „De ce, Doamne? De ce ai îngăduit să mi se întâmple aşa?”
Părinţii sunt disperaţi că li s-au îmbolnăvit copiii, tânărul este disperat că l-a părăsit logodnica; muncitorul este disperat că a rămas fără serviciu sau că hoţii i-au spart casa; soţul este disperat că i-a murit soţia… Pentru toate aceste necazuri, omul se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu; omul îi cere socoteală lui Dumnezeu, parcă El ar fi de vină pentru tot răul din lume.
Creştinii ştiu, însă, că nu Dumnezeu este autorul răului, chiar dacă îngăduie răul. Dacă nu l-ar îngădui, dacă i-ar împiedica pe hoţi să fure şi pe criminali să ucidă, înseamnă că le-ar nimici libertatea. Şi luându-le libertatea, le-ar lua şi putinţa pocăinţei, le-ar închide uşa mântuirii.
Omul care suferă trebuie să-şi cerceteze conştiinţa, încercând să înţeleagă pentru ce a îngăduit Dumnezeu să treacă printr-un necaz sau altul. Nu de puţine ori mi-a fost dat să aud: „Dumnezeu ne-a pedepsit pentru că am făcut ce nu trebuia…” în cazul în care omul se întreabă: „De ce, Doamne?”, cerând ca Dumnezeu să îi lumineze mintea pentru a-şi da seama unde au greşit, atitudinea lui este îndreptăţită.
Dar când omul întreabă: „De ce?”, ca şi cum Dumnezeu ar fi nedrept sau ar fi prea aspru sau nemilostiv, omul pierde cununa. Se alege numai cu durerea, fără a primi leacul durerii.
Calea de ieşire din cercul sufocant al suferinţei este calea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul, calea pe care au mers creştinii vreme de veacuri. Cu răbdare şi ajutor de la Dumnezeu, le-am biruit pe toate.
Credincioşii care trec prin necazuri nu trebuie să se lase înşelaţi de „ofertele vindecărilor”, care par a fi de la Dumnezeu, dar de fapt sunt curse ale diavolului. Unii, fiind interesaţi de fenomenele paranormale, pot fi foarte uşor păcăliţi. Le lipseşte discernământul duhovnicesc şi darul deosebirii duhurilor. De aceea, când sunt puşi în astfel de situaţii, creştinii trebuie să ceară sfatul duhovnicilor cu experienţă în astfel de probleme. Problema înşelării, azi, e foarte fină.
Diavolul caută prin orice mijloace să îi determine pe oameni să uite de obârşia lor divină, să uite de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. De altfel, nu puţine sunt cazurile în care creştinii care au simţit acest ajutor (la examen, la operaţii, în ispite, în necazuri care păreau fără ieşire…) au fost mai recunoscători decât unii dintre cei care au văzut în vis sau în vedenie un sfânt sau au fost vindecaţi în chip minunat.
Oamenii pot pune statuia binelui pe două socluri: pe cel al întâmplării sau pe cel al darului lui Dumnezeu. Totul depinde de credinţa lor; dar creştinii trebuie să ştie că întâmplare nu există. Tot binele „vine de sus, de la Părintele luminilor”, direct sau prin sfinţii Săi.
Să nu uităm că, pentru lisus Hristos, tot păcatul a fost tortură. Pe umerii Lui, care-şi lăsase slava Sa de Dumnezeu ca să îmbrace slăbiciunea omenească, a apăsat, ca pe o temelie, răscumpărarea omului, iar cealaltă mână a întins-o să prindă atotputernica iubire a lui Dumnezeu.
Acestea se topeau în rugăciunea Lui pentru oameni, în apele înfiorate ale lordanului. el a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a îmopvărat.
De ne-ar ajuta să nu-i rămânem datori!