Alege partea cea buna

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Mântuitorul Hristos a intrat într-un sat şi o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Aceasta avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spunei deci să mă ajute!” Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: „Marto, Marto, te-ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, dar un singur lucru trebuie; Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10,3842).
Iată cum hărnicia devotată şi multa slujire sunt depunctate de „aşezarea” contemplativă. „Partea bună” e a sta la picioarele Învăţătorului şi a te împărtăşi cu vorbele Lui; adică a avea mereu prioritar grija „împărăţiei cerurilor”, lăsând în plan secund grijile lumeşti, chiar dacă ele includ şi nobila pietate îngrijitoare.
Episodul „Marta şi Maria” acuză „treburile zilnice” care ne acaparează tot timpul, deşi singurul lucru care contează este: mântuirea. Deci, a-L urma pe Hristos, a alege partea cea bună e, prin urmare, o încercare grea, iar El nu o ascunde. Dimpotrivă. Aspirantul e somat să se gândească bine înainte de a lua asupra sa o sarcină pe care s-ar putea să n-o poată duce până la capăt.
„Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui… ” (loan 10,9) – spune Mântuitorul Hristos. Uşa e o personaă, iar trecerea prin ea, este un dialog, o formă de comunicare. „El este Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi tot El este Cel ce închide şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3,7-8). În spaţiul bisericii, „uşa lisus” este reprezentată de uşile Sfântului Altar, hotar între lumea de aici şi lumea cealaltă. Pentru noi deschide această „uşă” ca noi să alegem „partea cea bună”, adică „Trupul şi Sângele Său” – calea prin care putem intra „dincolo”. Nu e suficient să strigi: „Deschide-ne!” Se pun anumite condiţii, după care se face o selecţie. Numai că selecţia nu o face uşa, ci o face Dumnezeu. Chiar dacă uşa e „strâmtă”, nu accesul fizic e dificil, ci formalităţile de acces care ţin de performanţa proprie. Ca să intri, ţi se oferă o deschidere generoasă, dar ţi se cere, în acelaşi timp, o investiţie interioară bine controlată. Pentru ca bătaia ta în uşă să fie auzită, trebuie să fii auzit şi tu. Aşa că, te vei bucura de această deschidere atât câtă deschidere ai avut tu însuţi, când ai fost chemat. „Bate şi ţi se va deschide!” este o invitaţie. Nu ţi se deschide dacă nu baţi şi nu ţi se deschide dacă n-ai deschis şi tu Celui care a bătut la uşa ta. Nu capeţi decât disponibilitatea pe care ai dovedit că o ai deja.
El e aproape „lângă uşă” (Marcu 13,29). În faţa uşii, trebuie să fii locuit de nevoia unei decizii de neamânat, de nenegociat. Nu există pas înapoi. Prin pasul înapoi se închid uşile. De aceea, la Sf. Liturghie preotul face să se audă mesajul hristic: „Uşile, uşile, cu înţelepciune, să luăm aminte!” Să luăm aminte la „uşile” împărăţiei cerurilor, căci dacă Dumnezeu se retrage, uşile se închid, absorbite de fluxul pasului Lui înapoi, după cum, prin pasul lui înapoi, omul trage după sine uşile şi le închide.
Însă, nu poţi avea acces la lumea de dincolo de uşă, dacă nu renunţi tranşant la lumea de dincoace de ea. Într-un cuvânt, ni se cere să ne unim cu Dumnezeu, să alegem partea cea bună. Tot secretul, în a alege partea cea bună, constă în capacitatea ta de a te lăsa inspirat şi absorbit de „cuvintele Lui”. Ca să înţelegem mai bine acest lucru, vă spun următoarea întâmplare: Un om a venit la casa prietenului său iubit şi a bătut la uşă: „Cine e acolo?” – a întrebat o voce dinăuntru. „Eu sunt” – a răspuns omul. „Nu e loc aici şi pentru Tine şi pentru mine” – a răspuns vocea. Şi uşa a rămas închisă. După mulţi ani de singurătate şi sărăcie, omul a revenit şi a bătut la uşă. „Cine e acolo?” – a întrebat vocea dinăuntru. „Tu” – a fost răspunsul. Şi uşa i s-a deschis.
lată cum se deschide „uşa” – prin renunţarea la tine. În prezenţa lui Dumnezeu nu pot coexista două „euri”. Tu spui eu şi El spune Eu. Ori tu dispari în faţa Lui, ori Eu în faţa ta, ca să nu rămână nicio urmă de dualitate. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în Mine” – spune Sf. Pavel.
Multe rătăciri au venit peste noi. Pentru treizeci de arginţi ai lui luda, sunt unii gata să-şi vândă credinţa şi ţara.
Atenţie! Nu vă vindeţi „partea cea bună”! Dacă ne-a rămas ceva preţios şi folositor în ţara noastră, pentru care trebuie să ne luptăm, este credinţa în Dumnezeu. Doar cu El vom învinge! Toţi spun: dragoste, unitate… dar acestea fără Adevăr, sunt doar o şarlatanie. Noi trebuie să păstrăm integritatea credinţei ortodoxe fără adăugiri şi fără omiteri – pentru că aceasta este „partea cea bună”.