Există dreptate in lume?

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Dreptatea este foarte necesară. Fără dreptate societatea nu poate exista. Mai devreme sau mai târziu se va distruge şi se va transforma într-o junglă, unde împărăţeşte violenţa, dreptul celui mai puternic. În junglă fiarele puternice le sfâşie şi le mănâncă pe cele mai neputincioase. Dar ca să nu ajungă societăţile „haite” de fiare sălbarice, este necesară dreptatea.
Câte crime nu au loc pe pământ! Prima crimă a făcut-o Cain. L-a ucis pe fratele său Abel. Cain e primul care a ucis şi care a fost pedepsit. A fost pedepsit de Dumnezeu să nu-şi afle liniştea nicăieri; să fie lovit şi chinuit de conştiinţa sa, să tremure ca frunzele dintr-un copac. De atunci până astăzi mulţi au fost ucişi de către „Cainii” tuturor epocilor.
Se naşte întrebarea: Dreptatea omenească îi arestează şi îi pedepseşte pe „criminali”? Din nefericire cu toate încercările, cu toate strădaniile pe care le face justiţia, de multe ori criminalii nici nu sunt prinşi, nici nu sunt pedepsiţi. Foarte mulţi rămân tot printre noi, în libertate. Există hoţi şi escroci care în diferite moduri fură şi înşeală. Există familii şi medici care fac avorturi şi aruncă copiii, care ar trebuie să se nască, la gunoi. Există mulţi care distrug familii, care jură fals, care omoară moral. Există… Toţi ar trebui să fie judecaţi şi pedepsiţi şi puşi să-şi despăgubească victimele. Dar nu se întâmplă asta. Dimpotrivă, tot ei se cred cei mai buni şi au tot ce le trebuie, iar victimele lor suferă. Unde este dreptatea? Justiţia omenească este neputincioasă şi imperfectă. Ea este, aşa cum a spus cineva din înţelepţii antici, ca o pânză de păianjen, care prinde „musculiţe”, dar nu şi „viespi”. Acestea rup cu uşurinţă pânza de păianjen şi trec.
Oameni buni! Va veni o zi în care vom fi judecaţi toţi şi vom da seamă pentru faptele noastre. O confirmă Sfânta Evanghelie.
Acum, nu doar cei care fac rău, de obicei, rămân nepedepsiţi ci şi unii care fac binele, nu sunt răsplătiţi cum se cuvine. Iată câteva exemple: o fată săracă, care nu-şi vinde onoarea, ci biruieşte ispita şi rămâne curată într-o lume a depravării. O muncitoare care lucrează din greu pentru a-şi întreţine părinţii bolnavi şi familia ei. O asistentă medicală care stă toată noaptea de veghe la patul bolnavului. O văduvă care rămâne credincioasă pomenirii bărbatului său şi lucrează din greu pentru a-şi întreţine orfanii. Un sărac care îşi împarte pâinea cu un flămând. Un altul care face economii şi cumpără medicamente pentru un bolnav… etc.
Câte fapte bune de sfinţiere şi eroism nu se întâmplă în lume zi de zi! Dar cine le cunoaşte? Care ziar mai scrie şi publică fotografia „eroilor” ascunşi, olimpicilor şi chiar sfinţilor? Toţi vorbesc azi despre cei bogaţi, despre cei puternici, despre „mai marii” ţării şi ai lumii… despre tatuaţi, drogaţi, destrăbălaţi… etc.
Cum ne mai lasă Dumnezeu? Cum de nu aruncă trăsnete şi foc peste noi? Cum? Ne străduim ca omenirea să progreseze din punct de vedere moral şi spiritual şi primim răutăţi, insulte şi injurii la adresa Bisericii. Dar să nu deznădăjduim văzând nedreptatea care stăpâneşte în lume, văzându-l pe cel drept suferind, pe cel nedrep trăind, făcând bani şi veselindu-se în de toate. Să credem în Dumnezeu şi să fim convinşi că orice bine făcut pe pământ, oricât de mic ar fi, va fi răsplătit. Orice pahar cu apă dacă-l vom da celui însetat nu va rămâne nerăsplătit. Va veni o zi înfricoşătoare, în care toţi oamenii ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu şi vom da seamă pentru tot ce am făcut, bun sau rău. Dumnezeu va purifica pământul şi va străluci adevărul şi drepatatea. Există un ochi drept care le vede pe toate. Există o ureche care le aude pe toate. Există o mână care le scrie pe toate. Există dreptate – pentru că există Dumnezeu.
Îmi amintesc un episod cu o femeie care ţine în braţele sale un copilaş mic. Când pe trecerea de pietoni o maşină i-a călcat soţul, femeia şi-a lăsat jos copilul şi a alergat spre soţul lovit. Micuţul, cu toate că l-au luat în braţe alte mame, a început să plângă şi să strige din toate puterile lui: „Mamă, mamă…!” Deşi iau dat dulciuri vrând să-l liniştească, el tot plângea şi striga, căutându-şi mama. Până când a venit mama lui îndurerată… şi atunci s-a liniştit.
Aşa suntem şi noi, ca micul copil. Mama noastră este Hristos. Şi cum acel copil mic nu poate trăi fără mama lui, aşa şi noi nu putem trăi fără Hristos. Doar când vom ajunge în braţele Lui ne vom linişti! Doar acolo e dreptate!
Aici pe pământ, acum, nu există dreptate. Mulţi oameni suspină din cauza nedreptăţii. Dar, va fi o zi când Domnul Hristos va veni să restabilească dreptatea. Ar fi bine să nu ne găsească în necinste şi stricăciune.