73 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru programarea în vederea imunizării cu vaccinul produs de compania Moderna

Procesul de vaccinare va începe din data de 15 martie, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi. Astfel, în aceste cabinete se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane.
Distribuţia celor 73 de fluxuri la nivel naţional se va face în 24 de judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti, astfel: Arad (5), Argeş (3), Bacău (4), Bihor (3), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (3), Braşov (2), Caraş-Severin (2), Constanţa (4), Covasna (l), Dâmboviţa (2), Galaţi (3), Giurgiu (2), Harghita (l), Hunedoara (3),
Ialomiţa (2), Ilfov (4), Neamţ (2), Olt (2), Prahova (2), Satu Mare (2), Suceava (4), Timiş (5), Tulcea (1), Vrancea (3) şi în municipiul Bucureşti (5).
Acestea funcţionează atât în centrele de vaccinare deja existente, cât şi în alte locaţii identificate de către autorităţile locale/judeţene.
Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a Il-a,respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea.
Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Al doilea pasaj rutier de pe Str. Petru Cercel, aproape de finalizare

Constructorii şoselei de centură a Municipiului Târgovişte au profitat de fereastra de vreme bună şi au turnat primul strat de asfalt pe pasajul rutier peste calea ferată, pe sensul de mers spre Combinatul de Oţeluri Speciale. Cu prilejul unei vizite pe şantier, primarul Cristian Stan a precizat că mai urmează […]