5 martie, Ziua Mondială a Eficienţei Energetice

Ziua Mondială a Eficienţei Energetice este sărbătorită în onoarea primei reuniuni a experţilor din lume care a avut loc pe 5 martie 1998, în Austria, pentru a se discuta despre criza energetică şi soluţiile sale posibile. Eficienţa energetică este un termen foarte larg care se referă la multele modalităţi prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.) folosind mai puţină energie.
Domeniul acoperă automobilele eficiente, becurile economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi o gamă de alte tehnologii. Pentru că economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor, eficienţa energetică este foarte profitabilă.
Eficienţa energetică are adesea multiple efecte benefice. O maşină eficientă de spălat rufe sau o maşină de spălat vase foloseşte mai puţină apă. Eficienţa furnizează şi un nivel mai înalt de confort. De exemplu, o casă bine izolată va fi mai răcoroasă vara şi mai călduroasă iarna. Un frigider eficient va fi mai silentios, nu va îngheţa sau face condens şi în mod sigur va avea o durată mai mare de funcţionare. Iluminatul eficient va oferi mai multă lumină.
Adevăratele câştiguri vin din regândirea întregului concept, adică „a întregii case”, de exemplu, sau „a întregului sistem de transport”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

La APIA se depun cereri pentru schema de ajutor "Sprijin pentru prima împădurire"

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii beneficiari că, începând cu data de 2 martie, se depun Cererile de Plată pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, din cadrul […]