5.823 de mijloace de transport animale vii, verificate de poliţişti

În perioada 22 martie – 30 iunie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române, în cooperare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia Naţională pentru Zootehnie, a organizat şi executat o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale, respectiv verificarea legalităţii sacrificării şi comercializării animalelor.
În timpul acţiunilor, au fost constatate 118 infracţiuni, dintre care 30 în flagrant delict, fiind identificate 111 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, în domeniul vizat. Totodată, au fost constatate 8.194 de contravenţii, fiind aplicate sancţiuni în valoare totală de 3.173.038 de lei şi confiscate 1.129 de animale vii, 768 de kilograme de produse de origine animală şi 1.708 bunuri care au servit la săvârşirea contravenţiilor, valoarea bunurilor confiscate fiind de 103.433 de lei.
Au fost verificate 17 abatoare autorizate şi 8 exploataţii de ecvide, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie aplicând 12 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2010, privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
De asemenea, au mai fost verificate 5.823 de mijloace de transport animale vii, în vederea stabilirii legalităţii transportului/provenienţei a 20.047 de animale.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au dispus suspendarea autorizaţiilor sanitare veterinare faţă de trei agenţi economici, doi în judeţul Călăraşi şi unul în judeţul Braşov.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Beat şi fără permis, a ajuns cu maşina într-un copac

Pe strada Principală din localitatea Săteni, un tânăr de 33 ani, în timp ce conducea un auto marca BMW nu a adaptat viteza în curbă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat cu autoturismul într- un copac. Conducătorul autoturismului nu deţine permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor […]