347 de conducători auto, sancţionaţi pentru exces de viteză

Date:

politiaPoliţiştii rutieri, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nere-spectarea regimului legal de viteză. În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni şi au aplicat 602 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 159.300 de lei. Din totalul acestora, 347 au fost pentru viteză excesivă. Totodată, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere şi au retras patru certificate de înmatriculare. Poliţia rutieră le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor meteo şi de trafic şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dez-aburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil. Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).
Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Coliziune între un autoturism și un tir 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...

Incendiu produs la o casă situată în comuna Petrești, sat Puntea de Greci

Miercuri, în jurul orei 10:38, pompierii au fost solicitați...

Au fost avansați în gradul profesional următor 123 de polițiști din cadrul  IPJ Dâmbovița 

Într-o atmosferă de sărbătoare au fost avansați în gradul...

Atenție! Produs contrafăcut!

Produsul prezinta risc de sufocare deoarece contine ventuze care...