305 kilograme de peşte şi 80 de kilograme de carne şi produse din carne, confiscate

politieÎn urma unei acţiuni pe linia respectării legislaţiei privind comercializarea produselor din carne, peşte, ouă şi de legume-fructe, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 30.000 de lei. Cu ocazia unei acţiuni organizate pe raza municipiului Târgovişte şi a oraşelor Găeşti şi Răcari, poliţiştii au verificat 61 de agenţi economici, aplicând 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.250 de lei. Totodată, în urma controalelor efectuate, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare totală de 5.900 de lei, constând în legume-fructe, cereale, carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte. În urma controlului efectuat la o societate comercială, poliţiştii au descoperit cantitatea de 80 de kilograme de carne şi produse din carne, în valoare de 900 de lei, neetichetate corespunzător şi care nu avea aplicată marca sanitar-veterinară. Pe numele administratorului societăţii, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals şi uz de fals, întrucât acesta a prezentat rapoarte de producţie cu privire la care există suspiciunea că ar putea fi falsificate. De asemenea, în cadrul altei societăţi comerciale verificate, poliţiştii au confiscat cantitatea de 305 kilograme de peşte, comercializată fără documente legale de provenienţă. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990, cu suma de 1.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Campionatul Naţional de Robotică

În acest weekend, la Târgovişte, a avut loc cea de-a VlI-a ediţie a Campionatului Naţional de Robotică. Elevii au venit cu creaţiile lor la care au muncit şi câte 2 luni. Unii s-au inspirat chiar din celebra serie „Războiul Stelelor”. Dacă s-ar investi mai mult în cercetare şi inovare, cu […]