Published On: mie, dec. 4th, 2013

3 Decembrie, Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, a fost sărbătorită şi la Târgovişte

elefant.ro%20

BORIGAIeri, 3 decembrie, a fost Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. În judeţul Dâmboviţa, 14.277 persoane neinstituţionalizate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, din care 13.095 adulţi şi 1.182 copii.
„În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi care beneficiază de măsură de protecţie specială, în cadrul Complexului de Sevicii Sociale Găeşti, în prezent sunt 36 copii cu dizabilităţi, în cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare de Colţ” Târgovişte, 18 copii au certificat de încadrare în grad de handicap, iar în plasament la asistent maternal profesionist se află 85 copii cu dizabilităţi.
În subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa funcţionează 3 centre pentru persoane adulte cu dizabilităţi: Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniţei (33 beneficiari în cadrul locuinţelor protejate şi 20 beneficiari în cadrul centrului de zi); Centrul de Servicii Comunitare „Floarea Speranţei” Pucioasa (37 beneficiari în cadrul locuinţelor protejate, 10 beneficiari în cadrul centrului de criză şi 20 beneficiari în centrul de zi); Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa oferă servicii pentru 58 beneficiari, iar în sub-ordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi a Primăriei Moreni, Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani- Moreni oferă servicii pentru125 adulţi cu di-zabilităţi.
În afară de centrele de tip rezidenţial pentru copii, în structura DGASPC Dâmboviţa funcţionează şi Complexul de recuperare şi reabilitare copii cu handicap Târgovişte. În cadrul complexului funcţionează centrul de recuperare şi reabilitare pentru copilul cu handicap şi echipa mobilă pentru copiii cu dizabilităţi şi se realizează ocrotirea şi educarea copiilor cu dizabilităţi aflaţi în familie, programe educative, servicii de kinetoterapie, masaj, hidrote-rapie, terapie ocupaţională, consiliere psihologică şi socială, consiliere părinţi.
În vederea creşterii calităţii serviciilor oferite în prezent pentru persoanele cu dizabilităţi, se vor înfiinţa noi servicii în conformitate cu strategia naţională în domeniu.
Astfel, în prezent se derulează proiecte cu fonduri europene ce vizează înfiinţarea unui complex de servicii sociale, respectiv „Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap Târgovişte”, precum şi un alt proiect ce vizează înfiinţarea unui Centru de recuperare, reabilitare şi consiliere pentru copii cu autism şi sindrom Down. În data de 3 decembrie 2013, persoanele cu dizabilităţi aflate în centre îşi serbează ziua. Astfel, sunt organizate mese festive în cadrul fiecărui centru, precum şi spectacole cu cântece, poezii şi dansuri.
Prin sărbătorirea Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi se doreşte conştientizarea la nivelul societăţii a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi, de asemenea, promovarea unei imagini pozitive a acestora şi valorificarea într-o cât mai mare măsură a potenţialului pe care persoanele cu dizabilităţi îl   reprezintă”,   a precizat ing. Cristiana Bucur, director DGASPC Dâmboviţa.
Tot ieri, în Piaţa Tricolorului, cu ocazia Zilei Internaţionale a persoanelor cu handicap, primarul Municipiului, Gabriel Boriga, a vizitat standul cu obiecte confecţionate de copiii şi adulţii cu dizabilităţi de la Centrul de zi din Târgovişte, aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte.
„Vreau să recompensez şi să încurajez ceea ce copiii şi persoanele cu dizabilităţi fac în acest centru. Sunt nişte lucruri foarte frumoase, lucrate din suflet, lucrate cu mânuţele lor şi îi invit pe toţi târgoviştenii să cumpere. Dacă observaţi, aici la acest stand nu există preţuri. Fiecare apreciază munca acestor copilaşi. Trebuie să arătăm tuturor că între noi nu există diferenţe. Dacă acestea există, sunt bariere care oricând pot fi trecute. La mulţi ani, tuturor, şi, pentru că ne apropiem de sărbătorile de Crăciun şi de sfârşit de an, vă doresc o viaţă liniştită şi frumoasă!”, a precizat Gabriel Boriga.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>