Published On: mar, mart. 26th, 2019

26 martie – Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei Oamenii din întreaga lume sunt invitaţi să poarte o parte din vestimentaţie de culoare violet, pentru a confirma, astfel, susţinerea conştientizării epilepsie

nichiduta.ro

Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei, cunoscută la nivel mondial sub denumirea de Purple Day, este marcată în fiecare an pe 26 martie, vizând creşterea gradului de conştientizare, la nivel mondial, a bolii. A fost iniţiată în 2008, în Canada, de Cassidy Megan, o fetiţă de numai nouă ani, care se lupta cu această boală, şi mama sa, Angela Cassidy Megan. Scopul acestei zile a fost acela de a-i face pe oamenii care suferă de epilepsie, să vorbească despre momentele critice trăite pentru a nu se simţi singuri şi pentru a-i ajuta şi pe alţii să treacă mai uşor peste crizele cauzate de boală. La eforturile acestora, a răspuns Asociaţia pentru Epilepsie din Nova Scoţia, Canada, care s-a implicat în campania pentru epilepsie. In 2009, Fundaţia „Anita Kaufmann” din New York şi Asociaţia pentru Epilepsie din Nova Scoţia şi-au unit forţele pentru a lansa Purple Day pe plan internaţional, organizând parteneriate cu persoane fizice şi organizaţii din întreaga lume pentru a promova cunoaşterea acestei boli şi pentru a înţelege efectele ei asupra vieţii oamenilor marcaţi de epilepsie. De asemenea, au militat pentru a da o nouă viziune lumii asupra epilepsiei, o viziune în care frica şi ignoranţa să fie înlocuite cu înţelegerea şi grija faţă de cel afectat de boală.
Pe 26 martie în fiecare an, oameni din întreaga lume sunt invitaţi să poarte o parte din vestimentaţie de culoare violet, la evenimentele la care participă, pentru a confirma, astfel, susţinerea conştientizării epilepsie. Anul trecut, sute de persoane de pe toate continentele, au participat la Purple Day, după cum se menţionează pe site-ul www.purpleday.org. În Bucureşti, Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei este marcată din 2013, de Asociaţia pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare, prin organizarea flashmob-ului „Purple Salsa”. In fiecare an, pentru marcarea acestei zile, Palatul Victoria, clădirea Guvernului României, este iluminat în mov. În România sunt aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar medicii cred că numărul acestora ar fi mai mare, de până la 500.000.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro