Published On: joi, iul. 12th, 2018

24 de permise de conducere reţinute de poliţiştii dâmboviţeni pentru nerespectarea normelor privind acordarea priorităţii de trecere

nichiduta.ro

Poliţiştii rutieri din Dâmboviţa au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie, îndeosebi pe cele privind acordarea priorităţii de trecere vehiculelor sau pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a părţii carosabile.
Astfel, poliţiştii au aplicat 154 de sancţiuni
contravenţionale, dintre care 28 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru indisciplina pietonală şi 10 pentru abaterile comise de biciclişti. 21 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi 3 vehiculelor, împotriva lor fiind dispusă şi măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere, poliţia dâmboviţeană atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării unor reguli privind prioritatea de trecere:
– acordaţi prioritate de trecere vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflaţi într-o intersecţie nedirijată;
– acordaţi prioritate de trecere tuturor vehiculelor, în intersecţiile nedirijate, atunci când pătrund pe un drum de categorie superioară;
– permiteţi conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceştia se află opriţi în staţii prevăzute cu alveolă;
– acordaţi prioritate de trecere la pătrunderea într-o intersecţie cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;
– acordaţi prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară având în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.
Totodată, poliţia rutieră le recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai la culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea să se realizeze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro