RESTRICȚII DURE, începând cu data de 14.10.2021, ora 18:00 pentru Crevedia, Titu și Vlădeni care intră în CARANTINĂ

Începând cu data de 14.10.2021, ora 18:00 pentru o perioadă de 14 zile, până în data 28.10.2021, ora 18:00, Crevedia, Titu și Vlădeni intră în CARANTINĂ.Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale […]

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

Credincioșii creștini o sărbătoresc pe 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, supranumită în credința popular drept „Vinerea Mare de Toamna” sau „Vinerea celor 12 vineri”. Pentru a o cinsti pe Cuvioasa Parascheva, credincioșii sărbătoreau 12 vineri legate de alte praznice mari precum vinerea din prima săptămână a Postului Mare, vinerea […]

A fost deschisă expoziția „Jandarmeria Română 1850-2020” la Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este a cincea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la MNIR, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerantă la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural (8 decembrie 2020 – 24 […]

Inflația va majora ratele la credite

Radu GEORGESCU INS a publicat marți datele referitoare la evoluția prețurilor de consum în septembrie. Astfel, rata anuală a inflației a urcat în septembrie la 6,3%, depășind cu mult ținta Băncii Naționale care este de 2,5% plus/minus 1 punct procentual. În opinia analiștilor Băncii Transilvania, „prețurile de consum ar putea […]

În Germania se caută muncitori în construcții 407 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 407 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Germania – 278 locuri de muncă pentru: muncitor în construcții, maistru în construcții, lucrător în construcții, educator/educatoare, tăietor de carne și lucrător în producție, vopsitor industrial, sudor carbon/ oțel inoxidabil, sudor […]

Municipiul Târgoviște a ajuns la incidența de 6,16 de cazuri la mia de locuitori

Municipiul Târgoviște a ajuns la incidența de 6,16 de cazuri la mia de locuitori, noi restricții urmând să se aplice, conform măsurilor legislative, caracteristice depășirii pragului ratei de incidență de 6/1.000 locuitori, dintre care purtarea măștii în spațiile exterioare și o serie de restricții de deplasare în weekend.ATENȚIE!Cele mai importante […]

S-au semnat contractele pentru realizarea de șanjuri, podețe, piste de biciclete și branșamente la canalizare pe strada Tudor Vladimirescu in satul Valea Voievozilor

La Răzvad, s-au semnat contractele pentru realizarea de șanțuri, podețe, piste de biciclete și branșamente la canalizare pe strada Tudor Vladimirescu în satul Valea Voievozilor, investiții realizate de Primăria Răzvad în asociere cu CJ Dâmbovița.Administrația locală de la Răzvad, condusă de primarul Emanuel Spătaru și vicepri-marul Ionela Șerban, a fost […]