Poliţiştii au verificat 105 astfel de autovehicule, în vederea asigurării unui climat de siguranţă pentru călători

Acţiunile pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2 continuă.Poliţiştii din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au desfăşurat noi acţiuni, sub autoritatea lnstituţiei Prefectului şi împreună cu celelalte structuri de la nivel teritorial, în vederea verificării modului în care se respectă normele impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele […]

Electrica a încheiat cu succes procesul de fuziune a celor trei companii de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului

COMUNICAT DE PRESĂ Electrica a încheiat cu succes procesul de fuziune a celor trei companii de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Începând cu data de 1 ianuarie 2021, noua companie devine Distribuţie Energie Electrică Romania SA (DEER) DEER devine cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei […]

RISC MARE DE AVALANŞĂ ÎN BUCEGI

Atenţie la drumeţiile pe munte. Salvamontiştii avertizează asupra riscului de avalanşă. Potrivit A.N.M., este risc ridicat de avalanşă în munţii Bucegi de nivel 4 din 5.În zonele înalte, stratul proaspăt de zăpadă depăşeşte pe alocuri 40-50 cm, îndeosebi pe versanţii nordici. Se menţin plăcile de vânt recente, de pe ver-sanţii […]

Sfaturi pentru turiştii care merg la munte

Salvamont face o serie de recomandări pentru turiştii care merg la munte. Printre altele, turiştii sunt sfătuiţi să aibă echipament de alunecare pe zăpadă corespunzător.Pentru cei care se îndreaptă către zonele turistice în care se află domenii de practicarea sporturilor de iarnă, Salvamont recomandă: Alegeţi un echipament de alunecare pe […]

Corectarea Legii salarizării şi a inechităţilor din sistemul public de pensii, principalele teme discutate de ministrul Muncii cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a avut o întâlnire cu reprezentanţii principalelor structuri sindicale din educaţie.O primă temă discutată cu partenerii sociali a vizat proiectul de modificare a legii salarizării din sistemul public, astfel încât ea să genereze predictibilitate şi să fie eliminate discrepanţele existente în acest moment.„Din păcate, Legea […]

Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_Trei zile mai târziu, Roosevelt primeşte răspunsul oficial din partea Washingtonului. Este acelaşi care a fost dat şi sindicaliştilor: „Instituţiile locale controlează foarte bine situaţia.”în realitate, Hoover a reacţionat după primirea scrisorii lui Roosevelt, dar într-un mod total diferit de răspunsul oficial. I-a telefonat, la New York, […]

CSM se pregăteşte pentru un nou turneu de volei feminin

Mihai ROŞOIU

La sfârşitul săptămânii trecute s-a reluat şi Divizia A1 la volei feminin, cu primul turneu din returul campionatului. Reamintim că Federaţia Română de Volei a anunţat că noua formulă de disputare pentru Diviziile A1 masculin şi feminin, adoptată în toamnă dată fiind situaţia sanitară din România, va fi păstrată şi […]

DECIZII DE ULTIMĂ ORĂ ALE FRF

Mihai ROŞOIU

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit în mod statutar, în prezenţa tuturor membrilor săi, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federaţiei Române de Fotbal la data de 26 ianuarie 2021, adoptă următoarele decizii: La propunerea domnului Cătălin Cighir se aprobă cu unanimitate de voturi completarea […]

Militarii, incluşi în categoria salariaţilor care pot beneficia de concediu paternal

Potrivit reglementărilor în vigoare, mai multe categorii de salariaţi pot cere în 2021 concediu paternal. Sunt incluşi aici poliţiştii, cadrele militare, soldaţii, gradaţii profesionişti şi funcţionarii publici din penitenciare, care pot beneficia şi ei, alături de ceilalţi taţi salariaţi, de concediul paternal plătit de cinci zile lucrătoare.De asemenea, de concediu […]

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor au discutat despre finanţarea învăţământului preuniversitar cu ministrul Sorin Câmpeanu

Alături de Emil Boc, primar al Municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte AMR, Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău şi preşedinte executiv AMR, Mircia Gutău, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a participat la o întâlnire cu Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei.Edilul a precizat că au […]

COMUNA ŞOTÂNGA anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului

COMUNA ŞOTÂNGA anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa: nu se supune evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectulCENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ 27.900 KWp, COMUNA ŞOTÂNGA, JUDEŢ DÂMBOVIŢApropus a fi amplasat în judeţul Dâmboviţa, […]

35.304 persoane care aveau programare iniţială pentru vaccinare în perioada 28 ianuarie – 11 februarie, vor fi reprogramate la un interval de 10 zile

Începând cu data de 1 februarie a.c., la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile.Totodată, începând cu data de 28 ianuarie a.c., se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în Etapa a Il-a de […]

Controale in centrele de vaccinare anti-COVID-19

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică încep controalele în centrele de vaccinare anti-COVID-19 după ce s-a constatat că treizeci la sută dintre vaccinări sunt în afara platformei de programare. Există 30% dintre oameni care sunt în Registrul de vaccinare şi nu sunt în platforma de […]

Circulaţia în siguranţă, în condiţii de iarnă

Având în vedere condiţiile meteorologice prognozate pentru această perioadă, poliţia recomandă şoferilor să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor meteo-rutiere, […]

2.797 de persoane, 300 de obiective de interes, 29 de operatori economici şi 41 de operatori transport persoane, verificaţi de poliţiştii dâmboviţeni

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecţie sanitară.Pe raza întregului judeţ au fost desfăşurate 42 de acţiuni punctuale, fiind verificate 2.797 de persoane şi peste 300 de obiective de interes, dar şi 29 de operatori […]

ACŢIUNI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI SARS-COV-2

Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.Peste 6.600 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice […]

3.300 de permise de conducere reţinute, şi retrase, aproximativ 850 de certificate de înmatriculare

Săptămână trecută, poliţiştii din toată ţara au desfăşurat o acţiune pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere. Celor care au pus în pericol siguranţa circulaţiei, le-au fost aplicate peste 30.000 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute peste 3.300 de permise de conducere şi retrase aproximativ 850 de certificate de înmatriculare.În […]