Acţiuni drastice de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 55/2020

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cu suportul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, au continuat să acţioneze, în zonele aglomerate de pe raza judeţului, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.Astfel, efectivele angrenate au legitimat 1.499 de persoane şi au aplicat […]

Poliţiştii dâmboviţeni acţionează 24 din 24 de ore pentru siguranţa cetăţenilor

Pe raza judeţului Dâmboviţa, au fost organizate 22 de acţiuni punctuale care au vizat şi verificarea respectării măsurilor impuse pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul Coronavirus.Astfel, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali au efectuat verificări în 75 de obiective şi locaţii, fiind prezenţi în zonele unde se formează aglomerări de […]

Jandarmii dâmboviţeni fac apel şi recomandări privind deplasările în pelerinaj la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva

Mihai ROŞOIU

Anual, în municipiul laşi se desfăşoară Sărbătorile laşului în cadrul cărora se desfăşoară şi manifestarea religioasă Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, eveniment ce presupune sosirea în oraş a unui număr mare de persoane.În contextul pandemiei cu COVlD-19, în scopul prevenirii răspândirii acesteia, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetul Judeţean […]

SDEE Târgovişte va înlocui contoarele de energie electrică

INFORMARE DE PRESĂ. SDEE Târgovişte va înlocui contoarele de energie electricăSucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Târgovişte, informează consumatorii că are în desfăşurare lucrarea „Servicii de înlocuire echipamente de măsură” prin care, în perioada următoare, vor fi executate lucrări de înlocuire a echipamentelor de măsură, atât pentru consumatorii casnici cât […]

PUCIOASA, ELIMINATĂ LA LOVITURI DE DEPARTAJARE

Mihai ROŞOIU

Departamentul Competiţii al FRF a realizat, conform criteriului geografic, împerecherea echipelor participante în turul 3 al Cupei României, ediţia 2020-2021.începând din acest sezon, ca urmare a deciziei de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020, în partidele în care se vor întâlni formaţii de Liga 2 cu formaţii de […]

S-A STINS DIN VIAŢĂ PREŞEDINTELE AJF DÂMBOVIŢĂ

Mihai ROŞOIU

Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia, la vârsta de 69 de ani, a preşedintelui AJF Dâmboviţa,Emil Tudor. Emil Tudor era cel mai longeviv conducător de asociaţie judeţeană de fotbal din România în funcţie, fiind ales pentru prima dată preşedinte în Dâmboviţa în anul 1991. Ultima dată a reuşit să câştigealegerile […]

SCENARII PENTRU LIGILE INFERIOARE

Mihai ROŞOIU

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 1 octombrie2020 au fost validate scenariile de desfăşurare a celei de-a doua părţi a campionatului în Liga 2 şi Liga 3.Play-off-ul Ligii 2, în care vor evolua primele 6 clasate după prima fază a campionatului, va debuta pe 3 aprilie2021 şi se va încheia […]

APIA anunţă începerea plăţilor în avans

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe, din 16 octombrie 2020, plăţile în avans pentru fermierii care au depus cerere unică de sprijin în acest an.Sumele acordate ca plăţi în avans sunt de până la 70% în cazul schemelor de plăţi directe şi de până la 85% în cazul […]

Investiţii în infrastructura şcolară de educaţie fizică

Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că, în maxim două săptămâni, sala Clubului Sportiv Şcolar va beneficia de o suprafaţă de joc nouă.Tot pe linia susţinerii sportului, baza şi sala de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” vor fi finalizate în perioada imediat următoare:„Investiţiile în baze sportive nu se opresc […]

Tablete pentru elevi, astfel încât şcolarii să fie pregătiţi, indiferent de scenariul care se va impune

Având în vedere că există mai multe scenarii pentru desfăşurarea cursurilor şcolare, scenarii care se modifică de la o săptămână la alta, în funcţie de numărul de îmbolnăviri cu coronavirus, primarul comunei Văcăreşti, Romică Stoica împreună cu Consiliul Local, a luat decizia de a aloca fonduri pentru achiziţia de tablete […]