2020 vine cu investiţii noi în oomuna Răzvad

Administraţia locală de la Răzvad va finaliza anul acesta cu bine implementarea unor proiecte majore de investiţii. În noul an, vor fi demarate însă şi alte şantiere, care la finalul lucrărilor vor spori confortul locuitorilor. Sub buna administraţie condusă de edilul Emanuel Spătaru, unul dintre primarii dâmboviţeni cu performanţe în administraţie şi nu o spunem noi, au confirmat-o şi răzvădenii care l-au votat şi l-au clasat pe locul unu într-un sondaj privind activitatea desfăşurată, comuna Răzvad a cunoscut o dezvoltare accelerată graţie unor proiecte importante ce au fost finalizate sau sunt în curs de implementare. Una peste alta, anul 2019 a fost unul prosper pentru comuna Răzvad, sub diferite forme.

Investiţii finalizate şi altele în plin proces de implementare
Anul trecut a fost inaugurat obiectivul „Amenajare incintă, dotare şi împrejmuire centru educativ pentru copii Răzvad, judeţul Dâmboviţa”. Beneficiarii proiectului sunt copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, care provin din familii cu domiciliul în comuna Răzvad, aflate în situaţii de risc social. Prin crearea acestui centru se urmăreşte prevenirea abandonului şcolar şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, ori

entare şcolară şi profesională.
În plin proces de execuţie este proiectul „Modernizare drumuri comunale şi străzi în comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa”, finanţat prin AFIR, Măsura 7.2, ce are o valoare totală de 4.002.340,26 lei şi vizează 8,721 km de drum, durata de execuţie fiind de 14 luni.
Se lucrează de zor şi la proiectul „Extinderea sistemului de canalizare în satele Valea Voievozilor şi Răzvad, comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa” pe o lungime de 20,445 km; valoarea totală a proiectului este de 12.739.476,99 lei,

durata de execuţie fiind de 16 luni.
Un alt proiect în plin proces de iplementare este cel ce are ca obiectiv reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii Valea Voievozilor. Finanţat prin PNDL II, lucrările acestui proiect sunt în valoare de 1.615.145,91 lei, cu o durată de execuţie de 12 luni.
Anul acesta se finalizează şi proiectul ce vizează extinderea reţelei de apă în Gorgota. Prin GAL s-a realizat şi un pod în satul Gorgota. Trebuie să menţionăm că întreaga comună are deja şi iluminat public modern.
Grădiniţă nouă la Răzvad
Administraţia condusă de edilul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban vrea să facă treabă bună şi în acest an. Astfel, printre obiectivele Primăriei şi Consiliului Local se numără realizarea din bugetul local a unei Grădiniţe în Răzvad. Valoarea investiţiei este estimată la 3 milioane de lei. Desigur, vor mai fi şi alte proiecte care urmează să fie cuprinse în lista de investiţii.

Şcoala de la Răzvad a primit finanţare POR
Anul 2020 a venit cu veşti bune şi pe partea de accesare a fondurilor europene prin POR. Şcoala de la Răzvad a primit finanţare pOr, în valoare de 8 milioane de lei. Şcoala va reabilitată,mod-ernizată şi dotată la standarde europene.
Centru de zi pentru persoane vârstnice la Valea Voievozilor cu finanţare pe POR
Tot prin POR, administraţia de la Răzvad a obţinut finanţare pentru realizarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice la Valea Voievozilor. Este vorba de o investiţie în valoare de 2 milioane lei. Centrul se va realiza în clădirea dezafectată a căminului cultural din Valea Voievozilor.
Primăria Răzvad acordă o serie de bonificaţii pentru cei care plătesc taxele mai repede
Deşi bugetul local pe anul 2020 este unul destul mic la Răzvad, edilul Emanuel Spătaru este încrezător că toate investiţiile vor fi finalizate şi lucrurile vor merge în direcţia bună.
Taxele şi impozitele locale nu au fost majorate. Potrivit legislaţiei, pot fi plătite în două tranşe: până la 31 martie şi până la 30 septembrie. Primăria Răzvad acordă o serie de bonificaţii pentru cei care plătesc taxele mai repede. Bonificaţia se primeşte însă numai dacă întreaga sumă datorată pentru anul în curs este achitată până pe 31 martie.
În anul 2020 comuna Răzvad va arăta şi mai bine. Pe parcursul acestui an, locuitorii comunei vor vedea multe realizări, dar şi alte proiecte începute. Se lucrează în continuare la dezvoltarea comunei şi pe această cale administraţia răzvădeană le transmite oamenilor să aibă speranţă şi încredere. Întreaga echipă din Primăria Răzvad face ce este mai bine în folosul cetăţenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXL)

de Gustave Le Bon_ Astfel, au reuşit să blocheze acceptarea votului universal, proclamând dreptul minotităţilor, adică a câtorva conducători de sindicate. Acest drept, de altfel prea puţin democratic, a reuşit până la utmă să se impună cu ajutorul maselor deoarece acestea l-au acceptat fără să se opună. *** Pericolul mişcării […]