2020 va fi „anul marilor investiţii în Municipiul Târgovişte”

În prima conferinţă de presă organizată după sărbători, primarul Cristian Stan a făcut o trecere în revistă a proiectelor şi obiectivelor de investiţii, declarând că „2020 va fi anul marilor investiţii în Municipiul Târgovişte”, exprimând totodată opinia că încărcătura electorală nu va afecta calitatea actului de administraţie publică.
Edilul a cuantificat valoarea investiţiilor la 665 de milioane de lei, o sumă impresionantă pentru un oraş de talia Municipiului Târgovişte, precizând că bugetul de investiţii este alcătuit din fonduri europene nerambursabile, sume atrase prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, CNI, ANL, Administraţia Fondului de Mediu dar şi resurse de la bugetul local. În total sunt 76 de proiecte aflate în diferite stadii de execuţie sau în curs de implementare, un prim obiectiv- Grădiniţa nr. 13, urmând să fie inaugurat chiar în această lună.
Primăria are 11 proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, cu o valoare totală de 290 de milioane de lei, în ultima parte a lunii decembrie fiind semnate trei contracte de finanţare, pentru skate-parc şi pentru reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe.
O provocare pentru 2020 rămâne proiectul şoselei de centură, primarul Daniel Stan fiind însă optimist. A spus că, până în vară, covorul asfaltic va fi turnat integral pe cei aproximativ 15 km, iar pasajele rutiere vor fi realizate în proporţie de 90% până la finalul anului.
Continuă proiectele de modernizare a zonei centrale – Piaţa Tricolorului, Cinema Independenţa, la care se vor adăuga reabilitarea Parcului Mitropoliei şi a Pieţei Revoluţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Conducere nouă la Pro România Dâmboviţa

PRO România Dâmboviţa începe noul an cu o echipă de conducere la fel de nouă, validată în şedinţa coordonatorilor organizaţiilor din teritoriu, care a avut loc în această dimineaţă. Un asemenea demers s-a impus întrucât numeroase funcţii de conducere au rămas vacante după demisia în bloc a titularilor, care au […]