Published On: vin, Iul 14th, 2017

158 DE ANI DE STATISTICĂ OFICIALĂ IN ROMÂNIA

In urmă cu 158 de ani, la 12 iulie 1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a statuat, prin Ordonanţă Domnească, înfiinţarea statisticii oficiale în România.
In acest fel pe eşicherul celor mai importante instituţii publice ale statului român apărea „statistica” cea care a devenit principalul furnizor de informaţii privind starea economică şi socială a ţării, pe baza cărora s-au edificat toate proiectele de dezvoltare care au condus România la condiţia de stat modern, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Colectivul de statisticieni din Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa a contribuit la toate transformările care s-au produs în statistica românească de-a lungul timpului asigurând interfaţa dintre furnizorii de date statistice şi Institutul Naţional de Statistică.
Astăzi, cei 28 de statisticieni din Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa, suntem mândri că reuşim să culegem, să prelucrăm, să analizăm şi să diseminăm datele necesare caracterizării vieţii economice, sociale şi culturale ale judeţului Dâmboviţa şi o facem într-un mod prin care reuşim să cinstim cei 158 de ani de statistică oficială.
Producţia şi diseminarea de date statistice relevante, corecte, credibile şi furnizate la timp necesare pentru fundamentarea deciziilor de dezvoltare economică şi socială a judeţului sunt rezultatul parteneriatu-lui dintre Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa şi furnizorii de date primare, reprezentând pe toţi actorii economici şi sociali din judeţ în dubla lor ipostază, pe de o parte, de furnizori de date statistice primare, pe de altă parte de utilizatori şi beneficiari ai datelor statistice finale, din judeţul Dâmbovita.
Anual culegem date de la aproximativ 1500 instituţii, agenţi economici şi sociali, iar prin intermediul celor peste 100 de operatori de teren de la gospodării ale populaţiei, incluse în eşantioane aferente judeţului Dâmboviţa.
Este necesar ca informaţia statistică să se întoarcă în societate, în economia reală ca vector al cunoaşterii şi premisa a unor proiecte de dezvoltare viitoare.
Aceasta se realizează prin multitudinea de posibilităţi de diseminare a informaţiilor statistice, disponibile în mod gratuit atât pe site-ul instituţiei cât şi ca răspuns, la cererile punctuale.
Având în vedere interesul tot mai mare către informaţia statistică în ultimii ani eforturile noastre s-au îndreptat pentru facilitarea accesului gratuit la informaţiile statistice prin disponibilizarea totală a acestora. Bazele noastre de date inclusiv cea mai cuprinzătoare dintre ele Tempo -on line, precum şi toate publicaţiile instituţiei au acces liber şi gratuit pe siturile noastre.
A intrat deja în tradiţia noastră ca la începutul lunii iulie a fiecărui an să sărbătorim „Ziua Statisticianului”.
Recunoaşterea oficială a meritelor câştigate prin vreme de statisticieni prin profesionalism şi dăruire exemplară s-a concretizat, în anul 2002, prin instituirea, prin HG nr. 592 a „Zilei Statisticianului” sărbătorită anual, în a doua duminică a lunii iulie.
Aniversarea a 158 de ani de statistică oficială în România este marcată ca de fiecare dată de Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmbovita prin organizarea unor manifestări şi evenimente specifice: editarea publicaţiei „Dâmboviţa în cifre” şi a unor pliante care cuprind date statistice privind indicatorii cheie ai judeţului Dâmboviţa, participarea la dezbaterea „Cultura statistică parte a culturii naţionale”, eveniment organizat la Institutul Naţional de Statistică.
La acest moment aniversar transmitem felicitările şi mulţumirile noastre tuturor celor care, în calitate de furnizori sau utilizatori de date statistice dau sens activităţii de statistică oficială precum şi mass-mediei locale pentru modul obiectiv de reflectare şi transmitere către opinia publică a datelor şi informaţiilor statistice ce caracterizează situaţia economică şi socială a judeţului Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>