Published On: mie, aug. 14th, 2019

13 august este Ziua Internaţională a Stângacilor

nichiduta.ro

13 august este Ziua Internaţională a Stângacilor, a acelora care au tendinţa naturală de a se folosi mai ales de partea stângă a corpului, mână sau picior. Într-o lume dominată de dreptaci, cu toate inconvenientele, stângacii sau remarcat dintotdeauna şi par a fi în avantaj cu abilităţi legate de creativitate, memorie vizuală şi auditivă, imaginaţie, limbaj, intuiţie sau orientarea în spaţiu.
Ziua Internaţională a Stângacilor, sărbătorită pentru prima dată pe 13 august 1976, este un prilej de a atrage atenţia asupra unelor dezavantaje pe care oamenii stângaci le au într-o lume dominată de dreptaci.
Se estimează că între 8% şi 13% dintre oameni sunt stângaci, bărbaţii stângaci fiind mai numeroşi decât femeile, însă numărul celor care se nasc cu abilitatea de a se folosi cu precădere de partea stângă este mult mai mare.
În Evul Mediu, scrierea cu mâna stângă era pedepsită cu moartea, iar femeile stângace erau considerate vrăjitoare. În secolele XVII şi XIX stângacii erau discriminaţi şi adesea ţinta bătăilor, iar până nu demult, copiii stângaci erau forţaţi să înveţe să scrie cu dreapta.ln ultimul timp, însă, părinţii, profesorii şi medicii au o atitudine de acceptare faţă de cei care folosesc mai mult stânga pentru activităţile zilnice de rutină şi asta deoarece a fi stângaci reprezintă un fenomen fiziologic absolut normal.
Pâna la vârsta de 5-6 luni copilul se poate folosi de ambele mâini, de la 2-3 ani se poate contura o idee despre mâna dominantă, însă doar de la 5-6 ani devine evidentă partea corpului pe care o va folosi copilul în viitor. Dacă ambii părinţi sunt stângaci, copilul are 50% şanse să fie stângaci.
Preferinţa de a utiliza o anumită mână sau picior e determinată de dominanţa uneia dintre emisferele cerebrale. Pentru dreptaci, dominantă este emisfera cerebrală stânga, iar la stângaci dominantă este emisfera cerebrală dreaptă.
De aici rezultă şi abilităţile specifice unui stângaci legate de creativitate, memorie vizuală şi auditivă, imaginaţie, limbaj, intuiţie sau orientarea în spatiu. Stângacii pot fi mai degrabă arhitecţi, artişti plastici, muzicieni, jurnalişti, actori, dansatori, psihologi, poeţi sau manageri de succes.
Faptul că doar 10% din populaţia umană este stângace sugerează că oamenii cooperează mai mult decât concurează, potrivit unor studii făcute la Universitatea Northwestern din SUA.
În teorie, o societate cooperantă ar trebui să fie alcătuită numai din membri care au aceeaşi mână dominantă, pentru că astfel indivizii ar putea să distribuie mai uşor uneltele de la unul la altul, iar faptul că 10% dintre indivizi sunt stângaci demonstrează că specia umană nu este în totalitate una cooperantă.
Studiul explică şi motivul pentru care în unele sporturi există un număr disproporţionat de mare de stângaci. Spre deosebire de comunităţile sociale, unde este ideal ca indivizii să aibă aceeaşi mână dominantă pentru a coopera, în sporturile bazate pe competiţie, cum ar fi boxul, tenisul sau înotul, participanţii stângaci sunt în avantaj

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro